Posts Tagged ‘filme’

Ce a fost Trilulilu în luna noiembrie?

Tuesday, November 30th, 2010

Dragi trilulişti,

Luna cadourilor se apropie cu paşi repezi. Înainte de a vă spune câte şi ce suprize v-am pregătit pentru luna decembrie, să trecem în revistă ce s-a întâmplat în luna noiembrie la Trilulilu :)

Am început în forţă, în prima zi a lunii noiembrie, am aflat câştigătorii concursului James Bond. Şi pentru a sărbători aşa cum se cuvine câştigătorii am cântat şi am dansat alături de  Claudette feat. Sonny Flame, Elena Gheorghe şi Voltaj.

Am participat la Ronewmedia, unde am trimis un mesaj clar tuturor participanţilor, am fost prezenţi la Cupa “Oyama” Cluj-Napoca şi am primit din partea organizatorilor o diplomă, pentru care le mulţumim frumos :) . Ca nişte crocodili serioşi ce suntem, am fost la TEDx Cluj şi am susţinut Kinofest 2010, ediţia a patra. Apoi, am luat o mică pauză şi am urmărit prima partea a filmului “Să moară ilarianţii” şi am râs cu Unguru’ Bulan.

Între timp, Crocodilu’ Şef a dat cu subsemnatul într-un interviu pe care îl puteţi citi aici. Şi noi am fost harnici şi am dat o mână de ajutor aici şi aici.

Pentru a sărbători ziua de crocovineri aşa cum se cuvine, am fost la filmul acesta şi la acesta. Au fost frumoase filmele, dar şi popcornul bun! :)

Şi pentru că ştim cât de mult vă plac concursurile, am lansat unul chiar ieri! :) Acum să vă vedem ;) .

Ne pregătim aşadar de cea mai frumoasă lună din calendar. De trei zile şi trei nopţi stăm închişi în birourile trilulilu şi “coacem” surprize peste surprize pentru voi. Singura escapadă pe care ne-o permitem e o seară de colinde, la care vă aşteptăm şi pe voi :) .

Nu vrem să vă ţinem prea mult timp în suspans. Tocmai de aceea, fiţi cu ochii pe blog în această crocovineri!:D

Spor la trilulit!
Gaşca Trilulilu

Cinefocus – prima emisiune de cinema exclusiv online

Friday, May 7th, 2010

Dragi trilulişti,

Ce poate fi mai frumos decât o seară de film, popcorn şi suc? Aşa ne-am gândit şi noi! :)

CineFocus este un proiect îndrăzneţ al CinemaRX.ro creat special pentru iubitorii de filme. Este prima emisiune online despre filme din România, o sinteză a evenimentelor importante ale săptămânii, a premierelor, o prezentare a Box Office-urilor din România şi SUA. Mai mult, emisiunea CineFocus va prezenta şi trailere, soundtrackuri din filme, concursuri şi lansări pe DVD.

Pentru că ştim că nu e uşor să alegi cel mai bun film din multitudinea celor care se lansează, echipa CineFocus va recomanda filmele care merită vizionate.

Puteţi să vă abonaţi la canalul oficial de pe Trilulilu al emisiunii CineFocus şi să urmăriţi în fiecare săptămână, vinerea, un episod nou despre cele mai importante informaţii din cinema.

În această săptămână vă invităm să vizionăm împreună ultimul episod din CineFocus: un top al celor mai bune filme horror, ştiri, interviuri, concursuri şi nu în ultimul rând trailere. ;)

De acum, în fiecare vineri, pe Trilulilu, o să avem parte de două premiere: un nou episod din Cook’n Rolla şi unul nou din CineFocus! :)

Vizionare plăcută! :)

Spor la trilulit!
Gaşca Trilulilu