Ce e nou in Trilulilu v2 BETA
După îndelungi aşteptări, azi am lansat în sfârşit versiunea 2 a Trilulilu, în versiune BETA.
De ce BETA?
Trilulilu e un proiect foarte complex, cu o mulţime de detalii care au nevoie de o testare destul de riguroasă înainte ca ele să poată fi considerate în totalitate funcţionale. În stadiul de public BETA, noua versiune a Trilulilu va fi testată atât de echipa noastră cât şi de voi, pentru a depista unele probleme care ar putea exista la noile funcţionalităţi. Trilulilu va ieşi din acest stadiu de testare după înlăturarea eventualelor probleme apărute. Aşteptăm aşadar comentariile voastre.
Ce e nou?
Am primit de la voi o mulţime de sugestii legate de opţiuni noi sau îmbunătăţirea unor funcţionalităţi, aşa că am decis să împrospătăm puţin Trilulilu din mai multe puncte de vedere. Voi scrie mai jos punctele importante din noul Trilulilu.
Design nou

Design-ul este îmbunătăţit (sperăm să vă placă), mai închegat şi mai uşor de folost, dar în acelaşi timp păstrează majoritatea elementelor din versiunea anterioară. Ah, să nu daţi click pe crocodil că poate se trezeşte şi cine ştie ce face …
Playlist

Da, în sfârşit avem playlist
Dacă sunteţi logaţi, puteţi adăuga fişierele dorite în playlist, iar sistemul nostru va face restul. Puteţi avea un număr nelimitat de playlisturi salvate, pe care le puteţi împărtăşi cu prietenii sau asculta/viziona mai târziu.
Fără SPAM

Nimeni nu apreciază spam-ul, iar în ultima vreme mulţi s-au plâns de asta. Am introdus un nou filtru anti spam care va împiedica majoritatea mesajelor de acest fel. Aveţi însă şi opţiunea de a raporta voi înşivă mesajele nesolicitate, ajutându-ne astfel să îmbunătăţim performanţele acestui filtru.
Grupuri

Dacă până acum nu aţi avut posibilitatea de a vă crea mini-comunităţi, acum puteţi face asta în secţiunea Grupuri. Vă puteţi crea grupuri în care să vă invitaţi prieteni cu interese comune, puteţi deschide noi discuţii şi împărtăşi fişiere prietenilor voştri.
Shows

Shows e secţiunea creativităţii. E locul unde veţi avea posibilitatea de a vă crea şi personaliza cu uşurinţă propriul show online, pe care mai apoi să îl împărtăşiţi lumii întregi. Dacă până acum era o secţiune restricţionată, acum oricine poate avea propriul show online. Utilizatorii pot să se aboneze la ultimele episoade apărute pentru a fi la curent cu noutăţile.
Upload

Pagina de upload a fost regândită în totalitate. Am optimizat procesul de upload pentru a fi într-un singur pas, în loc de doi cum era până acum.
Căutarea

Căutarea în site a suferit şi ea îmbunătăţiri majore. Dacă până acum rezultatele erau nesortate, acum ele sunt sortate în “Cele mai relevante”, “Cele mai recente” şi “Cele mai tari” dându-vă astfel posibilitatea de a găsi mai uşor ceea ce căutaţi.
Pagina fişierului

Pagina fişierului a fost îmbunătăţită prin:
- introducerea paginării la comentarii
- Pentru că suntem atât de muţi utilizatori Yahoo!, am decis introducerea emoticon-urilor folosite în paginile Yahoo!. Acestea au fost introduse cu acordul explicit al Yahoo! Inc.
- filtru anti-spam la comentarii
- mai multe sugestii de fişiere similare
- afişarea altor fişiere de la acelaşi utilizator
- opţiuni multiple prin care poţi da mai departe fişierul prietenilor tăi din alte reţele de socializare
- opţiunea de abonare la fişierele uploadate de utilizator
- editarea/modificarea mai uşoară a detaliilor unui fişier
Profilul public

Pagina profilului public a fost de asemenea remodelată. Acum aveţi posibilitatea de a vă adăuga 8 imagini în galeria foto personală, una dintre aceste imagini putând fi selectată ca imagine de avatar. Pagina profilului public mai include un guestbook unde vizitatorii paginii voastre vă pot lăsa mesaje, un feed RSS la care se pot abona cei care doresc să vă urmărească activitatea, şi multe altele.
Contul meu

Datorită meniului drop-down ai acces mai uşor la modificarea informaţiilor din contul personal şi ai posibilitatea de a-ti invita toţi prietenii să ţi se alăture.
Un nou concurs

Concursul “Câştigă un tricou Trilulilu” a primit o faţă nouă prin introducerea unui sistem diferit de acordare a premiilor pentru utilizatorii activi. Dacă până acum erau doar 5 câştigători lunari, acum oricine are posibilitatea de a câştiga premii în funcţie de activitatea sa pe site. Trebuie doar să fii activ şi să acumulezi puncte pentru a câştiga premiile oferite de Trilulilu. Vom adăuga permanent noi premii pentru a vă recompensa activitatea de pe site.
Plugin-uri

Avem o pagină nouă de plugin-uri care vă vor ajuta să folosiţi Trilulilu mai uşor, mai rapid şi mai comod. Plugin-urile sunt realizate chiar de unii utilizatori Trilulilu.
Twitter
Ne poti urmari pe Twitter la www.twitter.com/trilulilu pentru a primi zilnic cele mai tari linkuri Trilulilu, sau pe www.twitter.com/crocodilu pentru a fi in permanenta la curent cu noutatile.
Ştim că există câteva probleme la noua versiune, dar în cazul în care sesizaţi şi voi ceva, aşteptăm comentariile voastre pe pagina de blog dedicată.
Distracţie plăcută,
Gaşca Trilulilu
May 12th, 2008 at 5:26 am
bravo baieti. era si timpul
May 12th, 2008 at 5:27 am
Felicitari!!!….Arata bine!!….Toate cele bune!!!..-)
May 12th, 2008 at 5:52 am
a trebui sami bag FAVORITES la homepage k asa greu se ajunge acolo
da e bn :X deschid IE bag o mzk si tra la la…am si uitat de winamp :X gogo triluuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
May 12th, 2008 at 5:53 am
all the best
May 12th, 2008 at 5:54 am
buna
arata bine, o singura problema majora, pacat ca utilizatorii linux nu pot posta si nici nu pot citi mesajele lor !!! în rest , intr-adevar multa munaca, bravo voua!!
May 12th, 2008 at 5:54 am
trebuie sa spun , ca dupa o prima utilizare , am observat ca Search-ul este slab tare. cauti o melodie anume si iti gaseste cu totul si cu totul altceva. Si in plus , acele “casute” cu melodii , sunt prea mici si nu se vede tot titlul melodiei. trebuie sa dau cu mouse-ul peste el sa vad cum se cheama toata melodia.
May 12th, 2008 at 5:56 am
Felicitari !!!! Arata foarte bine site-ul
May 12th, 2008 at 6:05 am
dada…slabut de tot searchul
May 12th, 2008 at 6:24 am
Bravo! Va dau 5*******
May 12th, 2008 at 6:25 am
Orice pas inainte ne bucura pe noi utilizatorii Internetului, speram sa fie de bun augur aceste schimbari
May 12th, 2008 at 7:03 am
binisor
May 12th, 2008 at 7:18 am
FELICITARI ECHIPEI TRILULILU VERSIUNEA NOUA E SUPERRRRRRRRRRR!!!
May 12th, 2008 at 7:56 am
imi plac imbunatatirile la profil, acum imi merge si avatar-ul
)
May 12th, 2008 at 8:01 am
Felicitari Trilulilu ! 1000**** pentru imbunatatiri… Mult mai practic si bine pus la punct… Astept cu nerabdare V3 … !
May 12th, 2008 at 8:01 am
Tin sa va felicit,este super super noua versiune,abia asteptam sa ma trezesc azi dimineata sa vad ce ati facut azi-noapte,va multumesc,imi place mult mai mult!
May 12th, 2008 at 8:08 am
Am doar o nelamurire,cum sta treaba cu punctele,in pagina mea de cont nu apare nici un punct acumulat chiar dupa ce am facut upload…si oricum,nu ar fi trebuit sa am acumulate deja puncte pt fisierele uploadate inainte de aparitia noii versiuni?
May 12th, 2008 at 8:27 am
totul spre bine, felicitari !
dar sint si ceva minusuri
1. – favoritele, le-ati ascuns bine de tot
2. – search, cind dau searc trebui sa stiu eu dinainte unde se fala postat fisierul ? adica la video, audio, etc ? e greu de tot asta ca trebuie sa trec prin toate sa vad daca e sau nu !
ar trebui sa aveti si optiune de ALL si motorul sa caute in toate nu sa-i spun eu unde…
3. titlul fisierul apare prea scurt si nu e relevant, musai trebuie sa dau pe link sa vad ce este in totalitate in spatele lui ?
daca tot e beta poate tineti cont si de asta
multumim si inca odata felicitari pentru efort, stiu ca e multa munca in spate !
May 12th, 2008 at 8:44 am
o sa vad peste cateva zile cum se prezinta site-ul…
May 12th, 2008 at 8:47 am
http://www.trilulilu.ro/ArTiStul – Diacriticele, cel puţin cele din descriere…
May 12th, 2008 at 9:01 am
SINCER , DEOCAMDATA NU-S MULTUMITA !!! MERGE MAI GREU DECAT INAINTE… MULTE NICI NU SE DESCHID. … SI FOTOGRAFIILE… CAH… NASPA… SE VAD AIUREA DE TOT. TOATE. SPER SA FIE DOAR AZI ASA… SUNT DEZAMAGITA. SORRY, DAR ASTA E ADEVARUL MEU…
May 12th, 2008 at 9:01 am
M-am alarmat in momentul in care am inceput sa primesc mail-uri.
In varianta veche le primeam de la Trilulilu, iar acum imi apar adresele de email ale celor care mi-au scris comentariu (asta am observat la prima vedere).
Nu sunt de acord ca adresa mea de email sa fie trmisa automat tuturor celor carora le scriu comentarii sau mesaje. Va rog sa lucrati la asta si sa remediati problema.
May 12th, 2008 at 9:11 am
unde sunt favoritele ?cred ca era ma bine inainte sau poate mi se pare greu la inceput ,oricum apreciez eforturile voaste !
May 12th, 2008 at 9:13 am
4+11normal 13
da ce vroim sa spun decat ca nu mi se pare chiar reusita noua versiune da poate o sa ma obisnuiesc si asa nu prea ma omor cu trilu…hai bafta si nu mai punetzi pe prima pagina toate vechiturile incercatzi sa fitzi mai originali;)peace
May 12th, 2008 at 9:27 am
Respect……sper sa va atingeti scopul si sa deveniti mai tari chiar si decat YouTube, rineti-o tot asa ca faceti treaba buna 5 ******.
May 12th, 2008 at 9:32 am
Cam de rahat acel gradient cu albastru si verde … chiar ma lasa rece … ma face sa numai intru pe acest site.
May 12th, 2008 at 9:44 am
dap e misto.. dar nu prea e mare direrenta
, poate doar la partea tehnica..
May 12th, 2008 at 9:47 am
http://www.hiphop5.tk
http://www.hiphop5.tk
May 12th, 2008 at 10:11 am
da am gasit toate dar ma inerveaza ca functioneaza foarte greu ,faceti ceva ca eu nu pot avaea atata rabdare va rogggggggggg in rest e ok!
May 12th, 2008 at 10:33 am
deocamdata nu pot spune nimik…nu-mi merge sa deschid mesajele de la prieteni ..etc ..sper sa fie bine !!!felicitari ptr noul Trilu:))
May 12th, 2008 at 10:34 am
eu am probleme la salvarea modificarilor la titlurile fisierelor (cel putin la poze) – aveam si inainte problema asta
May 12th, 2008 at 11:07 am
Bine si rau:
Tot legat de “search”, nu apare tot titlul fisierului.
– probleme cu favoritele…
– cand dam search trebuie stiuta sectiunea unde se afla fisierul
(audio, video, imagini…), consider ca era mai bine inainte cand se
cauta implicit in “Toate”
–Am dat search “Nicolae Furdui Iancu” si rezultatele cautarii incep
cu “Nicolae Guta”
–nu cred ar trebui paginate comentariile…
May 12th, 2008 at 11:42 am
ma bucur ca in sfarsit am fost auzit si a fost pus si playlistul mult asteptat (cel putin de mine).ma bucur ca am contribuit la designul site-ului
…(nr de cont e:3333 3333 3333 3333
))..oricum multa munca bv.multumesc ca mi-ati dat ocazia sa renunt la nenumaratele posturi de radio si am posib sa imi aleg muzica pe care sa o ascult tot timpul zilei…..BRAVO
May 12th, 2008 at 11:49 am
–in comentarii nu cred ca este esential sa fie incarcata pagina atat cu id-ul cat si cu numele celor care comenteaza. Ii stim. Era mai elegant inainte.
– iar informatia “adauga utilizator in lista neagra” mi se pare SUPARATOARE pt ca apare in cadrul unui mesaj si este supra-evidentiata prin scris mare si fundal negru. Mai trebuie rafinata si partea de design. Eforturile voastre sunt, insa, de apreciat…
May 12th, 2008 at 11:50 am
Felicitari! Arata foarte bine si e mai practic. Congrats again!
May 12th, 2008 at 11:58 am
bravo trilulilu saitul nou este foarte frumos
http://www.palconivalentin.ro
May 12th, 2008 at 12:13 pm
La Upload care este limita???
May 12th, 2008 at 12:13 pm
de ce nu pot vota fisierele?
May 12th, 2008 at 12:26 pm
Foarte tare !!! Super tare !!!
Cum pot lua si eu flash-ul cu crocodilu sa il pun pe blog ?
Dati-mi add la ID-ul mihai_redbull ! ms vreau flash-ul sa il pun pe blog ca vreau sa scriu un articol despre trilulilu.ro
May 12th, 2008 at 12:59 pm
hmm….e destul de bine…doar k am si eu o pb q searchul…e kam aiurea…cel putin mie asha mi se pare..oricum arata bine…poate mam obishnuit q vekiul design
succes
May 12th, 2008 at 1:00 pm
este o problema cand vreau sa imi invit prieteni di lista de yahoo
May 12th, 2008 at 1:24 pm
cum aflu cate puncte am?? felicitariii echipei super tare totul
May 12th, 2008 at 1:32 pm
extraordinara treaba, arata mult mai bine……dar am o nelamurire, nu mai am toate fisierele favorite pe care le aveam si inainte de lansare a acestei versiuni….au disparut?
May 12th, 2008 at 1:44 pm
sincer chiar imi plac schimbarile acestea …
May 12th, 2008 at 1:53 pm
Felicitari !! Multe imbunatatiri
.. Succes si felicitari !! ( succesul cred ca il aveti deja ……..:)
cya!
May 12th, 2008 at 1:57 pm
1. Revin cu o propunere. Poate v-ati gandit la asta sau nu.
In cadrul grupurilor sa existe posibilitatea de a adauga 1-2 moderatori (dintre membrii grupului), ma gandesc ca vor exista grupuri cu activitate stufoasa si proprietarul grupului nu va putea sta non-stop la PC. E si el om.
2. Ar trebui rezolvata problema diacriticelor. Am observat ca foarte multi le folosesc si mi se pare normal.
May 12th, 2008 at 2:04 pm
bravo, imi place mult versiunea noua!!!! felicitari!!!
May 12th, 2008 at 2:25 pm
felicitari pentru noul trilulilu, e foarte frumos
imi apare o problema cand incerc sa invit prietenii de pe yahoo de exemplu, desi introduc userul si parola corecte, imi spune: user sau parola incorecta
May 12th, 2008 at 2:47 pm
nu…:| …. adica asa in mare e mai fain…da mi se pare ca mai bun era anteriorul…
de ex: la cautari… mie cand dau sa caut ceva nu imi gaseste … imi scrie ceva de genu : eminem%20sing …
2.V’ati luat dupa 220.ro … acolo la … fisiere ..:| ..
May 12th, 2008 at 2:50 pm
mie sincer imi plc designu’dar parca merge mai greu:-??
May 12th, 2008 at 2:53 pm
Ne bucuram ca va place noua versiune a siteului. Dupa cum e scris in articol, este o versiune BETA deci prin definitie, mai sunt unele mici probleme de rezolvat. Lucram in continuare la site
Continuati sa ne semnalati probleme. Incercati sa fiti cit mai expliciti.
May 12th, 2008 at 2:54 pm
sunteti cei mai tari imi place mult saitul vostru tineti-o tot asa ….succes
May 12th, 2008 at 2:55 pm
Fratilor, eu cand am intrat pe site si am testat toate functiile sa vad cum merg am folosit Opera, Mozilla Firefox, IE 7, cu toate merge foarte bine acuma daca sunt mici probleme cred ca se vor remedia, doar Trilulilu e site adevarat ! Si inca ceva la voi pot fii unele erori cred ca de la Firewall si depinde si ce IE aveti, poate aveti ceva virusi…
May 12th, 2008 at 2:58 pm
E ok… dar ce nu imi place este faza de la upload… merge mult mai greu pana uploadez… nu se poate da copy paste la un text in casutele alea,si unde selectezi categorie nu apar toate odata…. ci trebuie sa dau eu in jos sa caut… si dureaza mai mult… daca puteti sa faceti ceva aici ar fii super. Ms is bafta !
May 12th, 2008 at 3:11 pm
Nu pot sa imi invit nici un preten… imi pun id`u sau mailu … parola… si tot imi spune ca sunt incorecte!
May 12th, 2008 at 3:36 pm
in sfarsit se modernizeaza si crocodilul. ar cam fi fost timpul!!!
May 12th, 2008 at 3:44 pm
imi place ideea ca se pot face grupuri astfel materialele de pe site si oamenii de aici vor fii mai organizati.felicitari crocodililior pt idee.
http://www.palconivalentin.ro
May 12th, 2008 at 4:19 pm
tot nu miati raspuns la intrebare…care este limita la Upload??? pot sa uploadez un fisier de cat vreau yo??? adik dak am un film de 700mega il bag asa intreg???
May 12th, 2008 at 4:39 pm
in plus…am uploadat ceva acum 4 ore si inca nu a aparut…nu prea este ok versiunea asta…
((
May 12th, 2008 at 4:43 pm
Felicitări. E frumos şi mult mai bine gândit.
______________
Kesepian.
May 12th, 2008 at 4:51 pm
de ce imi da mie impresia ca seamana foarte mult cu rivalul/fratele mai mare youtube?? or is just my imagination??
May 12th, 2008 at 5:12 pm
afdfadf
May 12th, 2008 at 5:16 pm
No chiat imi place.
May 12th, 2008 at 5:48 pm
nu imi arata cate puncte am pe trilulilu. de ce?
m-am logat azi la noua versiune si nu imi arata cate puncte am.
http://www.palconivalentin.ro
May 12th, 2008 at 6:10 pm
foarte frumos , chiar era naspa fara antispam.
am mai observat si o performanta mai buna fisierele se incarca mai repede!
sunteti mai buni ca youtube! mult succes!
May 12th, 2008 at 6:50 pm
@alynr1972: Sunt de mult mai buni decat youtube ! youtube = varza ! Trilulilu = cel mai bun site romanesc si international !
May 12th, 2008 at 6:56 pm
tot greu merge…
May 12th, 2008 at 6:59 pm
nu imi place delok noua modoficare !!! mai bine era inainte !!!
sincer imi pare rau
May 12th, 2008 at 7:01 pm
a da si inca ceva … nu imi gaseste unele melodi !!! ce se intampla ??? vreau raspuns pe id nikon_iulian !!! cat mai repede !!! ms
May 12th, 2008 at 7:04 pm
BABA DATA CU RUZ NENica !!! tot asa de bini mere …. . da tot cei mai buni sunteti pt de la voi downloadez videoclipuri
))
May 12th, 2008 at 7:08 pm
Asa da….un nou look………………..felicitarii…..si asteptam noutati si in continuare!!!
May 12th, 2008 at 7:16 pm
Ati preluat tot ce era mai prost de la NEOGEN . Nu mai poti raspunde printr-un mesaj unui comentariu . Titlurile melodiilor se vad trunchiat . Se deconspira date personale – ex. virsta . Se exagereaza cu grupurile (cluburile) . Favoritele se vad chinuit rau de tot . Un user nu poate sterge mesaje din Guestbook . Diacriticele ba se vad peste tot , ba doar pe alocuri. Mult mai chinuit navighezi prin paginile cuiva .
May 12th, 2008 at 7:26 pm
Am uploadat astazi 2 fisiere video, dar nu-mi mai pot accesa fisierele video, audio, imaginile, mi se spune ca serverul nu gaseste pagina respectiva. Am incercat si cu Explorer si cu Mozilla Firefoxsi e aceeasi chestie, deci eu nu-mi pot vedea propriile fisiere si nici nu le pot trimite prietenilor. Cum se poate remedia aceasta problema????
May 12th, 2008 at 7:43 pm
Cand dau un search doar pentru audio la Doru octavian Dumitru imi apar alte rezultate nerelevante, fata de ce aparea pana acum, iar titlul fisierelor apare foarte scurt dupa cautare pentru fisierele audio, era mai lung inainte.
May 12th, 2008 at 7:46 pm
apare cu % ? acum imi apare si mie inainte nu imi aparea
May 12th, 2008 at 7:51 pm
Felicitari.sunteti tari .Apropo, cum se poate sterge un fisier de la favorite.
Imi place la fff mult siteul si sunt sigura ca toate neregulile se vor rezolva ….haideti sa avem putintica rabdare ,merita.
May 12th, 2008 at 7:54 pm
Mda … e super;) !!!!!! Bv voua:>….
May 12th, 2008 at 8:03 pm
Super schimbare. Feliciari pentru efortul depus. Chiar merita =D>
May 12th, 2008 at 8:15 pm
Astept sa se trezeasca crocodilul…:) Sa fie intr-un c
May 12th, 2008 at 8:17 pm
Sa fie intr-un ceas bun.
May 12th, 2008 at 8:20 pm
Arata bine, started to test the new features
May 12th, 2008 at 8:36 pm
cum se sterge un fisier de pe site ca nu am vazut nici unde acesta optiune?
http://www.palconivalentin.ro
May 12th, 2008 at 8:41 pm
Am aceeasi problema ca Nicanor si ca altii probabil……mai lucreaza careva la remedierea problemelor sau……???????????
May 12th, 2008 at 8:42 pm
chiar sooper…BVO
May 12th, 2008 at 9:02 pm
Felicitari pentru noua versiune a site-ului,mi se pare in regula,seamana mult cu prima versiune,in general nu sunt un tip caruia ii plac schimbarile,insa de data aceasta fac o exceptie.Singurul lucru care ma nemultumeste este ca nu se vede tot titlul melodiei ca la versiunea precedenta,as vrea sa va intreb si pe voi dragi utilizatori ai acestui site daca sunteti de acord cu mine in aceasta privinta.
May 12th, 2008 at 9:10 pm
eu vreau sa fac upolad si nu mere nu stiu ce schimbari ati facut voi, dar am sa mai incerc
May 12th, 2008 at 9:17 pm
de ce nu apar fisierele pe care le-am postat? Un raspuns va rog. Cine stie?
May 12th, 2008 at 9:19 pm
HEY!!! search-ul merge rau rau de tot….bag un cuvant si imi apare cu totul altceva!!!!ce se intampla?
May 12th, 2008 at 10:28 pm
oare cat o sa coste trilulilu dupa aceste schimbari?
http://www.palconivalentin.ro
May 12th, 2008 at 10:31 pm
da…imi place noul Trilulilu v2 BETA…dar as avea o mica sugestie daca se poate…as vrea sa fie ca inainte in legatura cu stelutele…adica sa stim de la cine primim stelutele (notele)…va multumesc si tineti-o tot asa
May 12th, 2008 at 10:57 pm
pt inceput arata bn,dar vom vedea mai tarziu.bafta gasca trilu
)
May 12th, 2008 at 11:12 pm
Dragilor, felicitari pentru munca si straduinta voastra, sa aveti cat mai multi utilizatori, da probabil ca nu in versiunea asta, poate in cea cu nr. 3, ………
Subscriu integral la comentariile facute mai sus de Vasuianca si Reginald, sa ne-auzim de bine
May 12th, 2008 at 11:44 pm
Oare voi credeti ca lumea nu stie? e copie dupa youtube.. ei inca nu am implementat noua versiune de la PHP Motion…
Cica trilulilu v2 =)))))
rushine
May 13th, 2008 at 6:05 am
am observat ca atunci cand dai click pe Logo-ul Trilulilu de pe un Player cu muzica nu video aflat pe un site sau blog(eu de pe blog am incercat) iti apare playerul intr-un frame si nu iti apare nimic altceva numai playerul nu apare ca la video !
May 13th, 2008 at 6:48 am
OAMENI BUNI… UNDE SUNT POSTARILE ??????????AM POSTAT IERI 2 FOTO,PE LA 17.00, SI NICI LA ORA ACTUALA NU LE VAD… CARE-I FAZA????????MI-A APARUT MESAJUL CA FISIERUL E POSTAT, DAR NU-L VAD……… ??????????????
May 13th, 2008 at 6:59 am
hai ca mai revin cu un 2 minus-uri, MARI, descoperite astazi :
DE CE NU POT SA MAI RASPUND CU MESAJ CATRE CEL CARE A COMENTAT UN FISIER ?
DE CE NU VAD CINE A DAT NOTE FISIERULUI ?
tineti cont si de asta, va rog !
May 13th, 2008 at 7:44 am
nu imi apar punctele pe care le-am obtinut pe site.
http://www.palconivalentin.ro
May 13th, 2008 at 7:51 am
eu nu reusesc sa imi fac un ply list:( ma puteti ajuta?
May 13th, 2008 at 9:20 am
Multumim pentru comentarii. Lucram pentru a rezolva problemele. Era de inteles ca vor aparea probleme. Putina rabdare, ca se rezolva pe rand toate
May 13th, 2008 at 10:08 am
trilulilu cred ca incepe sa piarda din teren mai ales ca multi utilizatori se plang si daca nu isi revine nu cre ca voi mai intra
May 13th, 2008 at 10:16 am
nu pierde trilulilu din teren.
cine e adevarat alaturi de crocodili si de ideile acestora este si in momentele mai proaste.eu unul sunt,sper sa fiti voi
http://www.palconivalentin.ro
May 13th, 2008 at 10:19 am
am incercat sa postez muzica si nu functioneaza.imi spune ca fisierul a fost trimis dar cu toate acestea nu imi apare.ce se intampla?
May 13th, 2008 at 12:27 pm
Asta cu playlistul e tare, imi place.
May 13th, 2008 at 2:06 pm
deci trebuie sa revin, search-ul e VARZA – VARZA
BAGATI FUNCTIA DE ALL sa caute in tot TRILU nu numai doar in domeniul selectat de voi ca stai prea mult sa cauti ceva colo si el poate fi colo…
nu asta e rolul search-ului sa gaseasca si sa nu mai stau eu sa iau la periat ?
SINT SUPARAT RAU PE ASTA !
May 13th, 2008 at 2:08 pm
vedeti ca aveti serverul cu 1 ora in urma, eu am postat la 4:06 si in post aparut la voi 2:06, vezi mai sus
asta s-ar explica cu faptul ca nu apar la timp fisierele postate?
May 13th, 2008 at 2:53 pm
am uploadat 2 videoclipuri ieri la 4 si nici astazi nu au aparut:|am inteles ca este beta dar daca merge asa noul trilulilu nush ce sa zic…
May 13th, 2008 at 3:57 pm
Oameni buni
in Firefox nu se vede logo-ul
mai testati…
May 13th, 2008 at 5:46 pm
totul se incarca fffffff greu….de la pagina site-ului pana la poze, video, muzica….(cam tot ce reprezinta site-ul…)
)
nu stiu de ce (mint
de fiecare data cand e sa imi pierd timpul in fata calc
si intru de ex la voi pe site…. de fiecare data (si innainte si acum….) apas pe pauza la un filmulet la voi asteptand sa se incarce si ….intru pe youtube…unde cum se stie se incarca mult mai repede tot si…da recunosc uit sa mai intru pe trilu….pacat
imi imaginez cam ce efort faceti zilnic sa mentineti site-ul in picioare…..sa faceti cumva sa mearga tot …da….nu ajunge cel putin nu pt mine……… IMI PARE RAU
sper ca aceste probleme sa se rezolve candva……
spor la treaba …si astept sa pot naviga pe trilu fara probleme (daca e sa se intample asta vreodata…..)
da stiu am fost un rau…….imi pare rau, da….. asta e realitatea
ce e de apreciat totusi ca o mana de oameni la o varsta de invidiat, au reusit sa puna pe “picioare” un proiect de genul asta ….bv
(poate si de asta inca mai sunt cu okii pe voi)
multa bafta
May 13th, 2008 at 7:29 pm
Sper sa fie constructive comentariile mele si sa nu va deranjeze.
1. Stau si ma intreb: de ce trebuie sa dau click de fiecare data pe pagina ca sa vad ca a aparut un mesaj nou. Stau cu mess-ul deschis, ma anunta ca am primit mesaj de pe Trilulilu, dar nu-mi apare imediat contorizat pe pagina (ar trebui sa vad asta imediat, chiar daca ascult o melodie sau urmaresc un video). Stiu ca se poate – asa cum se trimit automat mesajele catre email, pot aparea instantaneu si pe Trilulilu.
2. De ce nu mai pot sterge comentariile de la un fisier? S-a intamplat, ca in versiunea anterioara sa fie scrise tot felul de comentarii obscene (unii prieteni au avut parte de astfel de comentarii) pe care le puteam sterge si noi, cei care am postat fisierul. Acum pot sterge doar cei care posteaza comentariul.
In speranta ca nu va voi plictisi cu aceste comentarii, va urez spor la treaba!
May 13th, 2008 at 8:56 pm
imi explica si mie cineva cum vad si eu daca doreste cineva sa intre in grupul meu???????:((eu nu stiu!
May 13th, 2008 at 9:02 pm
@Vasuianca:
1) un pic mai complicat, ar insemna sa ti se reincarce pagina tot la 15-30 de secunde ceea ce nu cred ca ti-ar placea prea mult. In schimb am retinut ideea si probabil o vom face altfel: sa ai posibilitatea sa a deschide o mica fereastra pop-up in care sa vezi numarul de mesaje.
2) Trebuie sa fi conectat(a) cu contul tau pentru a putea sterge comentariile. Daca e cazul si tot nu merge, te rog trimite un mesaj la moderator ( utilizatorul moderator ).
May 13th, 2008 at 10:47 pm
Baieti ati reusit cel mai tare lucru !
ATI FACUT CROCODILUL KO !!
AM FI VRUT CU TOTII SA FIE OK !!
A iesit taman pe dos, chemati repede SMURD-UL si vedeti de-un reanimator bun, bagati-i urgent perfuzii !!
Bafta !
May 13th, 2008 at 11:14 pm
Taina : de ce unele fisiere audio nu apar pe site ? Fiindca au fidelitate mai buna de 128 kbps . Deci , daca aveti ceva la nivel de 192 -320 kbps , aveti grija s-o mai “prostiti” cumva . Chestii caraghioase : poti sa-ti votezi singur fisierul si sa ti-l adaugi la favorite . Nu mai poti pune ghilimele “asa” intr-un comentariu – se vad ca dracu ‘ . Nu mai poti raspunde la un comentariu printr-un mesaj de reply – ci doar sa-l stergi. La Audio Similare , nu se mai vede numarul de accesari al unei melodii . Si fiindca toate astea trebuiau sa poarte un nume ,li s-a zis Modernizare
May 13th, 2008 at 11:38 pm
@reginald:
nu fii rau.baietii au muncit foarte mult pentru acesta versiune.
sunt si minusuri e clar si sunt destul de multe dar au venit baietii cu idei originale.cate situri fac acest lucru.:P
sunt sigur ca in cateva zile incet dar sigur lucrurile se vor aseza la locul lor si problemele se vor rezolva datorita noua ca le semnalam si crocodililor ca le rezolva:D.
May 14th, 2008 at 12:03 am
@rocco: simptome ? puls ? respiratie ?
@Reginald: pentru ca daca le lasam la 192Kbps sau mai mult, nu vor fi foarte multi in Romania care sa le si poata asculta. Oricum o ureche umana normala nu mai face diferenta intre stream-uri audio cu bitrate peste 128Kbps (frecventa de 44KHz, sampling pe 16 biti, doua canale). Pentru 0.01% din populatia globului care sunt capabili sa faca o asemenea diferenta, exista site-uri specializate si echipe medicale curioase. In rest am notat problemele.
@palconi valentin: ti-e gura aurita
May 14th, 2008 at 12:15 am
la noul design cand dai pe upload, butonul apare jos, nu pe aceeasi linie ca si restul.
Folosesc Firefox ultima versiunea, pe apple mac book.
screenshot aici :
http://garcya.us/images/trilulilu-upload-bug.png
PS: felicitari pentru noul look. Super.
May 14th, 2008 at 12:21 am
@Garcya: e Firefox 2.1.x sau beta 3 ? Nu vad exact din captura ta de ecran unde e situat butonul, normal butonul de upload apare dupa ce dai click pe browse si alegi fisierul sursa. Imi place in schimb timpul de incarcare de 0.624 secunde
May 14th, 2008 at 1:26 am
isi revine trilulilu.
am primit si eu pana la urma punctele.ms trilulilu crocodilu:P
May 14th, 2008 at 2:30 am
E superrrrrrrrrr!!!!!!!!!! Era nerabdatoare sa aflu cum va arata V2! :X Felicitari!! Imi plac mult crengutele de cires!
May 14th, 2008 at 6:59 am
FELICITARI !!!!!!!!!! faceti o selectie antre cele religioase si celelalte spre exemplu //o imagine cu domnul iisus si langa ea alta imagine cu una cu fundul gol nu e bine daca vreti sa tineti cont de opinia mea //va apreciez mult e singurul site pe care al apreciez cu adevarat pentru ca sant multe ,religioase,,anca odata va rog faceti o deosebire si o selectie antre ,, rai si iad ,, CU TOT RESPECTUL MEU,,
May 14th, 2008 at 10:03 am
se incarca greu,chiar foarte greu.pacat.
May 14th, 2008 at 11:03 am
Nu am nimic impotriva fidelitatii de 128 kbps – e foarte buna . Dar publicul upload-ator ar trebui informat ca daca vine cu asemenea excese de fidelitate , fisierele nu vor fi incarcate pe site . Asa , ce se intimpla ? Dupa upload ti se confirma primirea si ti se comunica faptul ca daca vor apare erori la prelucrare vei fi instiintat printr-un mesaj sau email . Mesajul nu soseste dar nici fisierul nu apare pe site . Si atunci , care ar trebui sa fie mesajul : AI DEPASIT RATA DE FIDELITATE ADMISA . INCEARCA DIN NOU CU O FIDELITATE DE MAX. 128 kbps.
May 14th, 2008 at 11:18 am
Unde-s diacriticele ? Aţi ajuns la versiunea 2 şi nu le-aţi băgat, deşi situl ar arăta mult mai profesionist cu ele.
May 14th, 2008 at 12:11 pm
de ce nu se pune si sectiunea de downlod sa putem lua si noi de pe site cea ce avem nevoie?
May 14th, 2008 at 12:46 pm
@Reginald: nu inteleg problema. Daca nu primesti mesaj de eroare, fisierul e la tine in cont. Ah, probabil la upload nu ai apasat pe butonul “Gata”
@Mihai Croitoru: in curs de corectie.
May 14th, 2008 at 1:36 pm
urasc vodafone …stiti de ce ?
May 14th, 2008 at 1:39 pm
@Henan: lasa-ma sa ghicesc. Din cauza reclamei care se suprapune peste continut ?
May 14th, 2008 at 1:43 pm
Cer scuze , dar daca dupa upload imi apare mesajul : FISIERUL “Asa si pe dincolo ” A FOST UPLOADAT CU SUCCES ! – vei primi un mesaj in cazul in care apar errori ” , inseamna ca am apasat pe toate butoanele , si mai ales pe GATA . Si totusi , nici mesaj nu primesc si nici fisierul nu este in cont . Faceti va rog un experiment cu un fisier audio de 192 kbps . Dar repet – e perfect si cu 128 kbps , numai sa stim ca nu trebuie depasita aceasta valoare . Adica , acceptam orice constringeri tehnice , numai sa fie facute publice .
May 14th, 2008 at 1:47 pm
@Reginald: pagina de upload e in continua evolutie. Care este numele tau de utilizator pe Trilulilu ?
May 14th, 2008 at 1:48 pm
@Antoniu
da , e criminala
May 14th, 2008 at 2:09 pm
Unde sunt Favoritele mele ?
May 14th, 2008 at 2:29 pm
presupun ca daca va rog frumos sa nu ne mai terminati sistemul nervos cu reclama aia o sa spuneti ca nu se poate …sau ma insel ?
May 14th, 2008 at 2:37 pm
De dragul schimbarii, ati facut, de fapt, o mare porcarie. Pacat.
May 14th, 2008 at 2:38 pm
@Henan: nu te inseli dar am cerut celor care ne furnizeaza reclama sa incerce sa evite bannerele care se intind peste pagina.
May 14th, 2008 at 3:34 pm
wwe era timpul sa veniti cu ceva nou.bv
May 14th, 2008 at 3:39 pm
Nu imi place acest nou trilulilu beta.
Nu mai stiu sa umblu pe cont.
Mi-au disparut muzici frumoase.
Si daca pana maine nu bagati trilulilu clasic va dau in judecata ca numi mai pot accesa contul.
Trimitetimi un raspuns prin posta la adresa str.gorjului nr.2 bl.4 sc.a ap.9 interfon.9 sau prin email la adresa pacific590@yahoo.com.
Si vorbesc serios.
Semnat IUREA.S
May 14th, 2008 at 5:28 pm
mie imi place noua versinune…bine unele lucruri ma deranjeaza si pe mine dar printre multe lucruri bune nu ne deranjeaza kteva mai putin bune….am o sugestie..sau nu sugestie,o intrebare…eu sunt anuntata prin email de primirea a noi mesaje…dar knd vreau sa deschid mesajul imi apare din nou aceesi pagina si doar a doua oara pot intra sa il vad….de ce se intampla lucrul acesta?…multumesc anticipat…:):)!toate cele bune…:*
May 14th, 2008 at 5:53 pm
@simona: am patit si eu acelasi lucru. Dau click pe link in mailul primit in Yahoo si imi apare din nou …. Yahoo. Chestia asta se intimpla doar cu noua interfata de email de la Yahoo, daca trec la versiunea veche, totul e ok. Am sa ma uit sa vad ce se intimpla.
@iurea: am notat. Incepem sa tremuram deja.
May 14th, 2008 at 5:59 pm
Este mai complex . Lasa de dorit la viteza . Nu pot sterge de la favorite. Mai aveti de lucru la aceasta versiune BAFTA!
May 14th, 2008 at 6:10 pm
@dobre: e in curs de corectie, maine va fi rezolvat.
May 14th, 2008 at 6:28 pm
@simona: corectat.
May 14th, 2008 at 6:53 pm
Felicitari pt noul look.este foarte reusit
May 14th, 2008 at 9:00 pm
E prea tare cu crocodilu…..am sarit de 50 de ori coarda cu el
)
May 14th, 2008 at 9:43 pm
bravo baietii ati rezolvat multe buguri intr-un timp foarte scurt.
felicitarile mele sincere:)
http://www.palconivalentin.ro
May 15th, 2008 at 12:36 am
Sincer inainte era mult mai frumos acum a devenit comercial bla bla…cu download tot nu ati facut nimic iar exul mihai iorga nu mai merge si ui asa il folosesk mai putin si… orcum sunt si parti bune,insa inca nu am reusit sa le descopar…iar acum nici nu mai poti vedea cine a votat dezamagitor orcum…pacat
May 15th, 2008 at 8:06 am
Deja a inceput sa-mi placa mai mult decat Youtube. Vad ca foarte multe buguri sunt rezolvate, deci e ok. Succes!
May 15th, 2008 at 11:39 am
@pop florin: ce vrei sa spui prin ‘exul mihai iorga’ ? Ce nu merge mai exact ? Poti in continuare sa vezi cine a votat un fisier, trebuie sa dai doar click pe “Ultimele note”. Care e problema cu download-ul ? Download la ce ? Poti sa fi mai coerent ?
Nota: punctele pe care le primiti la un fisier nu mai au nici o relevanta in calcularea punctajului global al utilizatorului. Mai multe informatii gasiti la adresa http://www.trilulilu.ro/concurs-trilulilu .
May 15th, 2008 at 11:49 am
am probleme la logare. mereu zice ca parola sau utilizator gresit. de ce?au disparut melodii si clipuri din FAVORITE.
May 15th, 2008 at 12:42 pm
@ionunost: utilizeaza formularul de recuperare a parolei pe care il gasesti la adresa http://www.trilulilu.ro/cipcirip .
Daca utilizatorul care a postat fisierul l-a sters, iti va disparea si tie din favorite.
Regret ca raspund atit de scurt si sec dar am mult prea multe alte lucruri de facut pe langa a raspunde pe blog la comentarii, probleme reale, probleme fictive, intepaturi virtuale si polemici fara sens. Multumesc pentru intelegere si incercati sa fiti clari in mesajele voastre.
May 15th, 2008 at 1:04 pm
Nici pe mine nu ma incanta prea mult noile schimbari. Majoritatea fisierelor nici macar nu se deschid, mesajele spam sosesc fara nici o problema. In concluzie aceiasi Marie cu alta palarie, merge tot asa de prost ca si inainte…Sincer….NU MAI E CE A FOST acum un an cand am intrat prima data….
May 15th, 2008 at 1:51 pm
@ABBAfan: ce vremuri cand Trilulilu avea 500 de useri si era tot pe un singur server si debitul maximal nu depasea 30 Mbps. La orele de virf, normal. Ce vremuri cind tremuram ca o sa raminem fara spatiu pe mega-disk pentru ca aveam un utilizator ‘ABBAfan’ care incepea sa uploadeze tot ce are pe diskuri plus sa mai aduca si de la vecini. Ti-am trimis un mesaj pe Trilulilu, te rog raspunde-mi la el daca ti-e dor de vremurile trecute
May 15th, 2008 at 5:09 pm
ma aude si pe mine cineva ?
1 .va rog frumos la motorul de cautare bagati si ALL sa caute in tot site-ul nu sa-i dau eu pe rind in video, imagini, audio
pot eu sa stiu dinainte unde ar putea fi informatia ? ca daca da selectez dinainte…
2. dupa ce dau cautare lasati sa ramina ce a fost scris in campul cautare, chei dupa care s-a cautat, ca daca tot nu gasesc in video si trebuie sa caut in muzica sa nu mai scriu iar ce vreau sa caut…ca ma dispera
de ce trebuie sa ne dam cu stangul in dreptul ?
May 15th, 2008 at 6:04 pm
bravo se vede o imbunatatire mai buna decat mai demult dar totusi dispar cam multe muzici frumoase.Oricum eu va felicit si va doresc succes in continuare dar as avea o rugaminte mai bagati si episoade din diferite filme sau telenovele .Va rog………………. Va multimesc
May 15th, 2008 at 6:22 pm
Nu stiu de ce imi spune parola incoreca cand vreau sa invit alti prieteni…am incercat de o mie de ori si ieri si astazi
May 15th, 2008 at 7:21 pm
@Antoniu..Re Era vorba de magic-imv.com creat de mihai iorga,prin care se putea downloda de pe trilulilu melodii clipuri preferate,insa acum nu mai merge iar crocodilu sef promitea ca o sa introduca in noua versiune o modalitate de download,se intampla inaite de craciun cred,acum din punctul vostru de vedere e mai complex din al meu mai complicat si mult mai plictisitor am prins trilulilu in 20 de min in versiunea veche era pe intelesul meu,( mediu pc),acum multe aplicatii,care mai mult incurca, noa interfata e ok insa inaite era mai util asta vroiam sa zik mai sus:-(
Sincer ma asteptam la ceva mai practic si folositor adica sa pot lua o mel favorita sa o pun pe cd sa o ascult in masina in momentul in care plec de la pc ceva de genul copy paste download,si din cate am discutat majoritate prietenilor trilulilu inpartasesc aceeasi parere daca dai sa si poti lua evident pt consum propriu,incepe sa imi para rau dupa versiunea veche…..Evident meritati felicitari sa vede ca ati muncit mult insa asta e parerea mea sincera si nu vreau sa supar pe nimeni….. Bafta
May 15th, 2008 at 7:22 pm
Zoooper tare! Cel mai tare site si cel mai popular!
Dak se incarca filmele la fel ca youtube ar fi THE BEST. Dar oricum e cel mai tare din romania.
May 15th, 2008 at 7:30 pm
E inca beta fratilor….nu va luati asa de tare despre site…sper sa rezolvati aia cu invita prieteni
May 15th, 2008 at 10:12 pm
Multumim pentru rezolvarea rubricii audio, legat de cautare si de aratarea completa a titlului pentru fisierele cautate.
May 15th, 2008 at 10:48 pm
mda, noua fatada ,si eu nu pot uploada nici o melodie …ca zice sa bag titlu , si oricat l-as schimba tot nimic….
May 15th, 2008 at 11:34 pm
playlist rocks!!!!
multumesc, asteptam demult optiunea asta
May 16th, 2008 at 5:47 am
Va multumesc pentru promtitudine.
Acum funcţionează upload-ul, titlul fisierului se poate vedea integral daca duci sageata mousului in dreptul lui, cautarea s-a imbunatatit (acum daca caut ‘Elena Roizen’ nu-mi mai apar toate fisierele care contin ‘Elena’).
Am descoperit si cum e cu favoritele: trebuie selectata categoria (video, imagini sau audio) si pot vi vazute pe categorii.
Inca nu functioneaza opţiunea abonare? Nu stiu eu s-o folosesc? M-am abonat la cativa prieteni si nu vad nimic. Unde ar trebui sa vad?
De ce nu pot sa sterg un fisier? Am constatat ca am gresit dupa ce am facut upload, am vrut sa-l sterg si n-am gasit aceasta optiune.
Succes la îmbunătăţirea activităţii site-ului (am folosit cateva diactitice sa vad daca merg).
May 16th, 2008 at 12:01 pm
e super inbunatatirea….arata mai bine aum….brovo..trilulilu
May 16th, 2008 at 12:03 pm
da…intradevar..arata mai bine….:-* :-* :-*
May 16th, 2008 at 1:38 pm
fratilor mati dat pe spate cu noile schimbari din site . Pacat ca search e naspet inj schimb forza trilu bravo voua
May 16th, 2008 at 1:56 pm
Ar mai trebui adaugata faza cu search all…si sa fie cea “default” ca ar fi mult mai accesibila pentru toti…mai zicea cineva pe aici
May 16th, 2008 at 4:55 pm
Daca vreau sa sterg o piesa din playlistul meu, nu vrea sa-l stearga. Ce trebuie sa fac? Vraeu un raspuns rapid.
May 16th, 2008 at 6:19 pm
Felicitari pentru noua fata a siteului, arata mult mai bine.
Primesc un premiu daca-l fac pe crocodil sa sara de foate multi ori coarda?
May 16th, 2008 at 8:40 pm
Very difficult, if not impossible new uploadings with the new version of “trilulilu”: each time I push the “Gata!” button, appears a red tipped error warning message.
Best regards
morsa2003.
May 16th, 2008 at 9:44 pm
Imi poate spune si mie cineva despre un utilizator pe nume ilie mihai sau mihai_79,care in dimineata de luni,12 mai,ziua in care s-a lansat noua versiune a site-ului avea toate fisierele postate,iar mai pe seara nu le mai avea?Mentionez ca nu sunt logat si nu stiu cui sa ma adresez,acele fisiere erau bucuria vietii mele,as vrea sa stiu daca melodiile si le-a retras si daca va mai pune vreodata melodiile acelea.
May 17th, 2008 at 12:37 pm
i like voi! sunteti de traba
May 17th, 2008 at 12:56 pm
…merge mai greu decat varianta cealalta…nu am mai uploadat ceva de vreo 2 saptamani pt k miam pierdut interesul….e greu sa gasesti ceva…spre exemplu,caut o melodie si imi apare cine o canta si “……..”…deci nu stiu care e melodia….va rog sa faceti ceva in privintza asta…apreciez noua versiune,ar ash aprecia is mai mult dak ar fi mai ushor de navigat….ms
May 17th, 2008 at 1:44 pm
foarte reusita noua versiune.felicitari crocodililor
http://www.palconivalentin.ro
May 17th, 2008 at 2:16 pm
Ok, noul design imi place dar sunt cateva mici probleme:
1. uneori imi apar, alteori nu-mi apar “noii prieteni” in respectiva lista, dar asta e ceva minor
2. incerc de vreo cateva zile sa pun o afurisita de melodie si nu reusesc, nu apare absolut nimic schimbat
3. in loc de diacritice imi apar alte chestii
Atat am de spus, sper sa se rezolve problemele astea cat mai repede cu putinta.
Numai bine si succes in continuare.
May 17th, 2008 at 2:23 pm
bravo voua era si timpul pt o schimbare
May 17th, 2008 at 2:23 pm
dap e super siteu da…
eu am o pasiune pt worms….dar nu pot sta in liniste ca in biserica,imi place sa ascult ceva…muzica ma distrage,de la televizor nam ce asculta asa ca ascult vacanta mare, respe leana si costel(am o pasiune,am vazut fiecare episod in parte de cel putin 20 de ori da…asta e poate’s tampit) , in orice caz, numai la acestea merge sacadat…la ficare 2,5,10,20 depinde ce toane are se blochiaza pt 2-5 secunde,subliniez,NUMAI la leana si costel…sunt eu tampit…am dat vina pur-si-simplu pe filmuletele acelea, da nu se intampla mereu asta are momente,nush iar la celelalte fisiere video se intampla rar ceea ce am inteles k este o problema a siteului…va rog faceti ceva youtube e naspa k episoadele sunt pe partea 1,partea2,parte500…THX anticipat
May 17th, 2008 at 3:23 pm
bv voua
May 17th, 2008 at 6:34 pm
e super noul trilulilu dar are cateva mici prb
May 17th, 2008 at 7:46 pm
belea
May 17th, 2008 at 9:07 pm
e super tare noul trilulilu……….sa o tineti tot asa…va sarut
May 18th, 2008 at 10:43 am
dap a inceput sa imi plc “trilulilu” sper ca acest trilulilu sa fie mai important si ptr cealalta lume,,nu numai ptr noi prieteni………va multumesc!!!!!
May 18th, 2008 at 11:33 am
Am doua intrebari. 1. Primind doua mesaje Spam de la un trilulilu prieten m-am gandit sa-l scot de pe lista mea de prieteni. Cum procedez? 2. Ce sa fac cand primesc mesaje Spam?
May 18th, 2008 at 4:25 pm
superrrr tare imi plac f mult schimbarile cel mai mult imi place ca nu mai tre sa dau cu mausu neaparat pe cauta si ca pot da direct enter
May 18th, 2008 at 4:32 pm
e suuuper trilulilu v2 BETA
May 18th, 2008 at 5:41 pm
Cu ceva timp in urma v-am trimis un msj si spre uimirea mea chiar ati reusit sa va ridicati la nivelul asteptarilor mele!!! Va felicit dar,mai am ceva de adaugat: nu mai aprobati asa de usor tote chestile pe cere alti le posteaza,pt ca unele sunt aberante! Stiu ca nu e vina voastra ca exista si astfel de fenomene…
May 18th, 2008 at 11:04 pm
@adrianberechet: cautarea tine minte acuma cuvintele cautate si domeniul cautarii. Implementarea lui ‘all’ e mult mai complexa decit s-ar parea dar daca ai observat, daca cauti un video, pe pagina de rezultate vei avea de asemenea si fisierele audio si imagini care corespund aceleasi cautari.
Puteti vedea evolutia corectiilor la http://www.crocodilu.ro/diverse/probleme-rezolvate/ . Lista e tinuta la zi. Scopul nostru e ca saptamina aceasta sa terminam de corectat toate problemele pe care le-ati identificat. Am fost cam optimisti cind am crezut ca versiunea ‘beta’ va fi corectata intr-o saptamina. Ne bucuram ca ne semnalati probleme, asta inseamna pentru noi ca site-ul va place si va doriti sa fie imbunatatit. Va multumim pentru rabdare, intelegere si raportarea problemelor.
May 19th, 2008 at 9:11 am
@Antoniu – multumesc, nu vreau sa fiu rau dar numai asa puteti castiga, prin bobarnacele luate de la utilizatori!
NU E BINE NICI ACUM !
cautati si voi “formatia antren” pe implicit (video ala de care zici tu ) si sa-mi spuneti, sa ma anuntati cind dati de ea ….
dupa rezultatul de mai jos ai de periat dupa aia destul de mult. Inainte doar scriam si ca rezultat imi intoarcea pe prima pagina tot ce tinea de cheia de cautare, ca era video, audio, sau imagine.
cam asta e rezultatul care este irelevant 100% !!! – mare eclipsa…
Pentru “formatia antren” au fost gasite:
108 rezultate video | 108 imagini | 394 audio
May 19th, 2008 at 9:41 am
beton. bieti!
May 19th, 2008 at 4:43 pm
de ce nu pot sa fac up?
May 19th, 2008 at 6:03 pm
Pe cand rezolvati problema cu incarcarea fisierelor,ca de cand astept a crescut sfecla mai ceva ca rosiile in solar…,acum serios,am mai dat comentarii pe blog si m-i s-a raspuns ca mai dureaza pana la sfarsitul lui aprilie,mijlocul lunii mai,dar iata suntem pe 19 mai si nimic.Scuze daca supar pe cineva cu intrebarile astea dar m-am saturat sa astept 10 min sa se incarce o melodie de 2……..
May 19th, 2008 at 7:05 pm
super siteul!!dah slabut serche-ul !!in rest nota mea e 9!!!si care stii idu creatorului trilulilu add my id claudia_tirluta
May 19th, 2008 at 8:49 pm
am auzit ca veti scoate trilulilu beta si va revenii cel vechi dar un singur lucru ar trebuie sa revina la normal sa putem trimite meja la toti prietenii in rest totul trebuie pastrat va multumesc cu respect
DE3a
May 19th, 2008 at 8:58 pm
dintodeauna v am respectat salutari
May 20th, 2008 at 1:13 am
sunteti buni va apreciez
May 20th, 2008 at 1:03 pm
buna..fisierele,video si audio mi se intrerup tot timpul…se incarca,greu,si nu m-ai vreau sa primesc mesaje,de tipul:link-urile altora care te bombardeaza cu mesaje de cate ori posteaza ceva…cum sa fac?am incercat sa-i pun in lista neagra si nu merge…
May 20th, 2008 at 4:49 pm
plugin-ul wordpress nu funcrioneaza pe wordpress.com, numai pe platformele care-l folosesc ?
May 21st, 2008 at 7:52 am
vad ca se zvoneste ca veti trece la vechea versiune.
IN NICIUN CAZ !
trebuie dat inainte asa, intotdeauna trebuie sa fie loc de schimbare, se vor corecta toate in timp, chiar daca se vor supara conservatorii….
May 21st, 2008 at 8:53 am
@adrianberechet: nu, nu vom trece la vechea versiune. Versiunea noua reprezinta baza a ce va fi Trilulilu in viitor, deci vom construi pe ea si o vom imbunatati. Suntem inca in BETA, deci testam si muncim cu spor
May 21st, 2008 at 8:57 am
@genova: daca primesti un e-mail de fiecare data cind cineva uploadeaza un fisier inseamna ca te-ai abonat la acel user. Pentru a te dezabona, foloseste instructiunile in e-mailul primit.
May 21st, 2008 at 9:07 pm
abia astept sa incerc bela
May 21st, 2008 at 9:09 pm
sal
May 22nd, 2008 at 1:48 pm
am in imbox peste 2000 de mesaje peste care nu am apucat sa trec. prietenii mei posteaza la greu… si timpul meu e limitat.
nici sa le sterg nu ma indur, din respect pentru ei !
-ar fi interesant de studiat daca puteti pune la imbox un popup din care sa-mi pot alege cu prioritate un anume utilizator si sa-i vad mesajele lui, sa nu mai trec prin toate paginile sa vad daca are ceva nou, sa-mi intoarca toate mesajele lui.
e, ce ziceti ? hai ca nu e greu…push, push….
May 22nd, 2008 at 3:02 pm
interesant, imi place chestia !
astazi al upload-at un fisier, primul UP pe noul stil, o poza, si mi-a placut chestia ca dupa ce am selectat-o din browser, fisierul deja este transmis catre voi, dupa care abia incepi sa completezi datele despre ea.
sunteti baieti destepti, in felul asta se cistiga timp fara sa vrei la upload, cine intelege, intelege…
ce mai, cu trilu pina la moarte, dar bagati ALL la search ca e groaznic…
May 22nd, 2008 at 8:06 pm
O data aproximativa cand ati putea rezolva DEFINITIV problemele cu incarcarea fisierelor vechi imi poate da cineva?.Apreciez eforturile dumneavoastra in rezolvarea acestei probleme,dar dureaza de prea mult timp,traim in Romania stiu,dar chiar asa?.Oricum toate au un inceput dar au si un sfarsit…
May 22nd, 2008 at 9:38 pm
de cind cu noua versiune nu mai merge aproape deloc la mine,pot sa fac ceva?multumesc
May 22nd, 2008 at 10:11 pm
de cand cu noua versiune a saitului nu mai pot posta nimic …..si sunt cateva zile bune…ce e de facut….va rog ajutati ma:((
May 22nd, 2008 at 10:15 pm
mai exact problema mea este ca nu pot alege categoria din care face parte fisierul……astept un raspuns va rog
May 22nd, 2008 at 10:15 pm
@Bogdan: sincer, si eu as vrea sa stiu o data exacta. Din cate stiu va fi spre sfarsitul lunii. Nu stiu ce sa mai zic … prefer sa nu mai promit nimic, pentru ca si noi depindem de altii, daca ma intelegi.
@anyady: ce anume nu merge? da-ne detalii.
@the_best: primesti vreo eroare? ne poti da mai multe detalii?
May 22nd, 2008 at 11:36 pm
Da Sergiu am inteles perfect,ma bucur ca mi-ai raspuns si de data aceasta asa cum te-ai priceput si scuza-ma te rog pentru ca am mai pus aceasta intrebare si poate ca par enervant.O sa am rabdare fie ce o fi si pana cand e nevoie.Multumesc inca o data.
May 23rd, 2008 at 9:50 pm
cind deschit fisierul cu melodii indiferent ce melodie nu incarca ramine la 0 deci nu pot asculta nici o melodie nici postata de mine nici de altcineva.. astept o solutie .multumesc
May 24th, 2008 at 6:15 am
Gestionarea mesajelor este destul de greoaie. Pina gasiti o solutie convenabila ar fi util daca linga butonul “Sterge mesajele selectate” as avea un buton “Muta (sau trimite) mesajele selectate in adresa mea de e-mail”. Acolo pot sa le grupez si ordonez asa cum imi convine.
May 24th, 2008 at 4:16 pm
asa….uitate
May 24th, 2008 at 10:05 pm
se misca extraordinar de greu, mult mai buna era versiunea veche, eu nu inteleg de ce ati pus atitea stiluri. se misca exorbitant de greu!!!
May 26th, 2008 at 6:35 am
Reclama Vodafone: Intr-adevar, la inceput a fost mda. ok, am avut intelegere, insa acum enerveaza! apare prea des, mult prea des si ocupa aproape jumatate din pagina.
May 26th, 2008 at 9:35 pm
ce faceti baieti cum o duceti
May 27th, 2008 at 3:56 am
eu nu pot sa uplodez nimik…imi spune ca fisierul meu nu poate fi uplodat..indiferent ca e film sau doar o poza
May 28th, 2008 at 8:56 am
sa traiasca crocodilu’ 10000000000000000000000000000*********************************
May 28th, 2008 at 1:27 pm
foarte buna versiunea asta
;) arata si mai bine
;)
May 28th, 2008 at 5:10 pm
e super site-ul asta
May 28th, 2008 at 7:39 pm
Nu functioneaza bine pagina. Toate filmele se opresc im momentul vizionarii.
Si asta de ieri la mine. Si alti vizitatori mi-au spus asta.
Cu bine!
May 29th, 2008 at 3:40 pm
super!tare de tot !imi place cum saare crocodilul coarda
May 29th, 2008 at 3:42 pm
sunt de acord cu dedate!da tot imi place de crocodil:)):D
May 29th, 2008 at 6:18 pm
cum as putea sa downloadez melodiile din favorite atat cele video cat si cele audio VA ROG TRIMITETI_MI MESAJ !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! MULTUMESC ANTICIPAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
May 30th, 2008 at 8:42 am
Deci pana la urma toate aceste facilitati pe care le descrieti voi mai sus fac parte din Rayzz 2.0 pe al carui script merge si acest site (trilu’). Ce anume ati dezvoltat voi in plus ar fi intrebarea ? Chiar si uploadul de pe camera web este o facilitate oferita tot de ei..
May 30th, 2008 at 12:31 pm
foarte bine…..marfa rau…:* bafta in continuare:X>:D<:*
May 31st, 2008 at 12:50 pm
cum pot downloada si eu o piesa de pe trilulilu va rog spunetimi
May 31st, 2008 at 3:48 pm
M-am abonat la câţiva prieteni, ei nu ştiu lucrul ăsta şi continuă să trimită mesaje cu postările lor – în consecinţă primesc mesaje de două ori. Am fost nevoită să mă dezabonez pentru a reduce numărul de mesaje. Nu ar putea fi “X” înştiinţat că “Y” s-a abonat la el (poate renunţă să mai trimită mesaje), pentru că nici nu aş vrea să-i trec în “lista neagra”.
M-am înscris în câteva grupuri, primesc mesaje când cineva comentează/scrie ceva în grup şi sunt enorm de multe. Creeaţi o opţiune în care să putem bifa dacă vrem sau nu să primim mesajele grupurilor.
Vă urez spor la lucru cu salutări de la malul Mării Negre!
May 31st, 2008 at 6:08 pm
Dragii mei crocodili, mai sefi sau nu, lansasem in preajma lui 1 martie o propunere de a gasi posibilitatea inserarii unei rubrici de dedicatii, uite maine e 1 iunie si ar fi fost frumos ca toti cei care vor sa faca dedicatii copiilor sa aiba aceasta posibilitate, poate mai studiati problema, ar fi frumos sa avem aceasta rubrica in pagina de start, se “pierd” in “neant” o multime de fisiere frumoase la care unii utilizatori chiar lucreaza cu daruire pentru a face o bucurie celor mici, cum e cazul acum .
LA MULTI ANI pustimea !!!
May 31st, 2008 at 6:31 pm
asa mai zik si eu alt fel de trilurilu
May 31st, 2008 at 6:58 pm
buna schimare ……..felicitari
May 31st, 2008 at 7:00 pm
buna treaba……….felicitari
June 1st, 2008 at 4:07 pm
cool job
June 1st, 2008 at 9:23 pm
tzooper…sunt noua aici..sper sa am cv prieteni;))..in resp ii sooper la voi…:X:X:X:X:X:
June 2nd, 2008 at 1:54 pm
deci comentasem si eu fata de reclama vodafone si vad ca ati sters comentariul….
in schimb reclama ramine…
June 2nd, 2008 at 5:41 pm
ba ce faci
June 2nd, 2008 at 7:06 pm
sinteti buni
June 2nd, 2008 at 10:24 pm
http://castravete.info este un forum cu lume din Romania, intrati sa vorbim!
June 4th, 2008 at 4:28 pm
nuputeti sa mai bagati si altceva
June 4th, 2008 at 9:31 pm
sal,am dat de o mica “problemutza” cand am facut up-load la un clip;pentru inceput,dupa ce a terminat de incarcat fisierul,completez tot pe-acolo,la sfarsit dau pe “gata” si nu se intampla nik. mai dau clik de vreo 10.000 de ori pe “gata” dar tot degeaba(kestia asta se intampla din Opera).In fine,ies si intru din Mozilla,iar mai stau o juma’ de ora pana termina up-loadul,ca la sfarsit sa-mi apara mesajul: nu mai e loc la coada (sau cva de genu’). L-am lasat asa inca vreo 20 de minute,dupa care iar incep o partida de 10.000 de click-uri pe “gata” dar tot mesajul ala. Daca problema asta e din cauza traficului,sau pt faptul ca sunt prea multe up-loaduri simultan,o kestie faina ar fi sa poata fi memorate intr-un fel de “clipboard” sau ceva,ca dupa ce se mai elibereaza “traficul” sa poata fi recuperate si bagate la “coada” pentru procesare; sau eventual o a 2-a metoda cat de cat “fresh” ar fi sa existe o avertizare din momentul in care selectezi fisierul pentru up-load,pentru a putea fi evitata totusi incarcarea fisierului…degeaba.
June 4th, 2008 at 10:15 pm
sal
June 5th, 2008 at 1:18 pm
a,sory,din cate se pare clipul meu era de vina (din motive inca necunoscute de mine) si deaia creck nu merge procesat;(am incercat cu niste imagini sa vad daca merg incarcate,si au mers) ma gandeam io…dar cum am vazut ca la noua versiune apare din start un mesaj de eroare daca faci up-load unui fisier necompatibil,din moment ce nu mi-a aparut si am vazut ca incepe sa-l incarce,am trecut peste aceasta potentiala cauza
June 5th, 2008 at 9:57 pm
Foarte tare site-ul..nu regret deloc ca m-am inregistrat..foarte bine “conducerea” Trilulilu!
June 6th, 2008 at 8:15 pm
nu imi merge uploadul.bag titlu sel fisieru il uploadez bag descriere taguri selectez categoria bifez tot ce trebuie bifat si imi da sai bag titlu dc???
June 6th, 2008 at 9:24 pm
ce naspa e cu trilulilu asta nou
June 6th, 2008 at 9:25 pm
ce naspa
June 7th, 2008 at 2:14 am
de citeva ore bune nu pot aculta nimic!in partea stg-sus a ecrauliui am un patrat alb!!???Nu-mi apar nici comentariile laste userului!DE CE?
June 7th, 2008 at 9:38 am
tot nu imi merge uploadul.mi-am facut alt cont si nici pe ala nu imi merge sa uploadez,tot imi arata sa dau un titlu .De ce face asa?????????????
June 7th, 2008 at 10:51 am
Versiunea BETA,folosita acum,este una de PROBE,nu este definitiva.Tocmai pentru aceste neplaceri care apar.Nimeni nu le-a postat pe pagina de blog a site-ului,unde sunt asteptate astfel de probleme.
Suntem atat de nerabdatori si grabiti,incat ni se pare ca totul este incorectitudine si afront.Suntem prinsi in degringolada …globala(!),intrigati de incertitudini si probleme personale.Am prelungit pana si in spatiul virtual aceasta incrancenare ,din lumea reala.
Poate tacem prea mult afara si aici ne razvratim.Nu sunt impotriva voastra.E punctul meu de vedere.Si-mi sunteti dragi oricum.Lumea e decimata de boli,razboaie,foamete,mizerie.Cati mai pot intelege personajul om care alege viata si prietenia unui caine,trecand in plan secund,restul?Precum in minunatul cantec al lui Adamo,trimis de Luminita,astazi?
Nu am uploadat nimic,astazi.Nici nu aveam de gand,din cauza ca am cu totul alte probleme.
Luminita,poate ca multi sunt de acord cu tine.Dar le e jena sa iti raspunda.Dar nici ei nu au facut upload.Si eu sunt un om destul de …”ciufut”.Si tu o stii.Nu toata lumea poate comunica usor.Nici chiar in spatele unui nick-name.
Multi am lasat trilu’ pentru neogen.Majoritatea ne-am intors.Aici,in spatiul acesta prea aglomerat,cu poticnelile lui,ma bucur de muzica jinduita ani la rand,pe care o credeam pierduta.Mare parte din ea am regasit-o in fisierele tale.Am si ras .M-am si incruntat.M-am destins,gasind imagini de o rara frumusete.Am fost si oripilata,de putinele fisiere,care infatisau atrocitati.Am intalnit,oameni care daruiesc si foarte multi ,dornici sa primeasca.
Personal,imi place trilu,pentru ca este curat,fata de altele.Normal, este loc si de mai bine.
Si tot normal,niciodata nu vom gandi la fel.Diversitatea speciei noastre,este si farmecul ei.
Deranjant este faptul ca se raspunde cu mare intarziere,sau nu se raspunde (deloc),atunci cand apar probleme.
Ati luat in considerare doleantele grevistilor?Sau nici nu stiti despre asta?Exista vreo speranta sa nu mai fim agasati cu reclamele la fiecare miscare?
June 7th, 2008 at 11:02 am
De-ale birocratiei:atunci cand ai o doleanta administrativa,o depui ca inscris la(o) registratura.Ti se spune ca exista un termen de rezolvare(raspuns)de 7 zile,sa spunem.Aici,la Trilulilu,cat dureaza?
June 7th, 2008 at 5:03 pm
MULTUMESC!S-arezolvatproblema de dimineata dar a aparut alta,nu merge un script-nu pot salva la favorite,merge totul foarte lent!!!!!
June 7th, 2008 at 5:55 pm
cum imi adaug la playst melodiile?imi spuneti si mie ?multumesc
June 7th, 2008 at 6:01 pm
cum pot sami adug playst?:Xspune cineva va rog:X:X
June 7th, 2008 at 6:06 pm
June 7th, 2008 at 6:08 pm
daka sunteti draguiti spunetimi cum sa iau o piesa super de pe pe trilulilu ?:-*plz
June 8th, 2008 at 11:25 am
daka sunteti dragutzZzi spuneti-mi shi mie cum sa descrc melodi de pe trilulilu
June 8th, 2008 at 9:07 pm
aceeasi problema cu scriptul.imi blocheaza tot.nu pot pune nimic la favoritesi uneori nici in playlist!!!HELLP!!!!!!!!!
June 9th, 2008 at 12:42 pm
daka sunteti dragutzi imi spuneti si mie cum pot sa apar pe net si sa cant ca am web am de toate si nush astept raspuns pe id meu : ddura94@yahoo.it ast raspuns plz
June 9th, 2008 at 12:59 pm
bv baietzi tot inainte si depasiti si youtube:)))
June 9th, 2008 at 2:29 pm
MULTUMESC!AM SCAPAT,SPER,DE ACEL SCRIPT,DAR………………..NU POT LASA COMENTARII,NU POT SA-MI ACCESEZ MESAJELE,NUPOT PUNE NIMIC LA FEVORITE.IMI PARE RAU CA VIN MEREU CU PROBLEME TEHNICE ,DAR ASTA E!MULTUMESC
June 9th, 2008 at 3:54 pm
super tare:)):)):))
June 9th, 2008 at 4:24 pm
oameni buni, ce se intampla, nu se mai poate face upload mai nou, primim mesaje de genul “fisierul nu poate fi adaugat in coada de asteptare”.
si asta de o saptamana aproximativ… S-a mai semnalat problema – foarte bine ca nimanui nu-i pasa…
June 9th, 2008 at 7:13 pm
sunt nou si am intrat in grupu asta trilulilu pt ca imi place foarte mult muzica am cantato si in excursii aptoape toate muzicile. Cine a facut grupu asta e un baiat sau un om cum se cade si foarte tare
June 9th, 2008 at 7:16 pm
bravo esti tare trilulilu
June 9th, 2008 at 7:44 pm
nu mai e nimeni?
June 9th, 2008 at 8:35 pm
mijto saitu dar sa-i dati drumu cat mai repede
June 9th, 2008 at 8:38 pm
Bun ! Ati facut insfarsit ceva cu spatiul pentru videouri sau ma insel ? Oricum
sunt faine modificarile .
June 9th, 2008 at 11:39 pm
Foarte buna schimbarea. Bravo voua!
June 10th, 2008 at 3:35 pm
am primit informatii ca upload-ul merge doar cu versiuni recente de Internet Explorer
June 10th, 2008 at 5:33 pm
… iar la mine nici macar atata. Care este natura problemei, s-ar putea sa fim tinuti la curent? Multumesc.
June 10th, 2008 at 10:53 pm
all u need si foarte simplu de folosit
bravo
June 11th, 2008 at 8:49 am
GJ !!!!!!!!!!!!!!!! very well buddy !! (engleza masii ^^)
June 11th, 2008 at 10:21 am
Payday Loans…
…
June 11th, 2008 at 4:03 pm
cum fac sa pun muzik oe site?????
June 12th, 2008 at 12:30 am
dragutz
June 12th, 2008 at 10:15 pm
Felicitari. Sa fie de bun augur!
June 13th, 2008 at 11:36 am
aaaa
June 13th, 2008 at 5:44 pm
prea marfa site-ul sunteti mai tari k y0u tu*e
June 13th, 2008 at 11:15 pm
VA SALUT! BUN PROIECT FINALIZAT!
SE POATE DOWNLODA MUZICA DE PE SITE-UL VOSTRU?
June 14th, 2008 at 12:05 pm
Se POaTe dOwNloAdA mUzIkA De pE SiT`Ul aStAh..:D
June 14th, 2008 at 1:19 pm
trilulilu nu mai are sonor
June 14th, 2008 at 1:21 pm
Nu-i mai functioneaza, e mut de la mine. Noroc ca am placinta cu mere, cu scortisoara si cu zahar pudra. Am incercat sa fac haz de necaz, daca nu va merge sonorul..
June 14th, 2008 at 2:06 pm
Milioane de scuze. Cred ca s-a inchis din greseala, poate ca nu a fost de la voi. Un sfarsit de saptamana binecuvantat, multa multa sanatate!
June 15th, 2008 at 5:49 pm
este cool sunt nou da am aflat molte despre triluliu
June 16th, 2008 at 2:38 pm
BRAVO ASA DA CHIAR STERG WINAPUL BRAVOOOOO ECHIPAAAA DAAAAAAAAA VA DAU NOTA 10!!!!!!
June 16th, 2008 at 5:25 pm
chiar imi place trilulilu
June 16th, 2008 at 5:52 pm
e tare
June 17th, 2008 at 12:36 am
e tare dar nu prea sunt piese noi mai bagati va rog si care imi spune si mie cum downloadez de pe trilulilu.ro ca nush vreu sa scot cateva piese
June 18th, 2008 at 9:17 pm
Cand vreau sa invit prieteni pe Trilulilu, dau acolo unde trebuie, scriu id-ul si parola, iar dupa cateva secunde imi scrie “User sau parola incorecta sau Adress Book fara adrese” si nu are cum. Fiindca id-ul si parola sunt corecte, iar lista mea e plina de contact. Va rog ajutati-ma!!! Si vreau sa spun ca nu numai mie mi se intampla. Am ami primit mai multe mesaje in care cativa useri se plangeau ca nu le merge sectiunea “Invita prieteni” si cereau ajutor. Cine stie ce trebuie sa fac ca sa meraga il rog mult sa posteze.
June 19th, 2008 at 3:52 pm
Si io am incercat sa trimit invitatii la cei pe care ii am in lista de mes si la fel imi zice; din cate mi se pare invitatiile cred ca se trimit doar la contactele din “adress book”,unde din pacate la mine e gol. Am incercat sa fac niste copii ale id-urilor si la le bag sa fie si in adress book dar nu mi-a iesit(cu siguranta se poate dar nu stiu eu cum…
).Asa ca degeaba poti sa ai 500 in lista la grupul “friends” (de exemplu),ca e degeaba. O metoda ar fi sa dai delete la toti cei pe care ii ai in lista de mes;si asa o sa ti-i mute pe toti in “adress book”(care e un fel de recycle bin pentru contactele sterse din lista de mes),metoda care se exclude in ceea ce ma priveste
.
June 20th, 2008 at 8:54 pm
Fain site’ul…beton……..imi place….;) hai k santetzi tari baetzii….v’am vazut ji la tv
….bravo voua…va pricepetzi…imi place de voi
June 20th, 2008 at 9:03 pm
felicitari!!!e super!!!:)
June 21st, 2008 at 3:31 am
atata timp cat stergeti unele fisiere,care nu reprezinta un pericol public,santeti varza,mai invatati de la youtube,metacafe,220…ETC
June 21st, 2008 at 5:34 am
BUNA DIMINEATA!FOARTE GREU MERGE TRILU DUPA NOAPTEA DE REVIZIE!NU POT SALVA LA FAVORITE SI DIN NOU NU MARGE UN SCRIPT……
June 21st, 2008 at 9:19 am
FACETI CEVA CU SCRIPTUL………….MA OMOARA!
June 21st, 2008 at 10:06 am
frate e praf search-ul de-acum. caut ceva si imi da cu totul altceva …
June 22nd, 2008 at 1:54 pm
Mulţumesc! Astăzi am văzut ca aţi realizat ceva pentru mesajele din grupuri, e destul de bine aşa -, dar la mine e o neconcordanţă între numărul de mesaje indicate sus (în bară am 859) şi numărul indicat la “mesaje primite” 829, la grupuri nu mai am necitite si nu stiu unde e diferenţa. Succes!!!
June 22nd, 2008 at 4:29 pm
mumos site-ul imi place km lati facut…..:):)
June 22nd, 2008 at 5:02 pm
n-am sonor,ma omoara acel script care nu raspunde si care-mi blocheaza tot,nu ot pune nimic la favoite…………soluta—inchid trilu.Toate se intimpla de la revizia recenta de vineri noapte.
June 23rd, 2008 at 12:31 pm
Un mare pas inapoi : la un comentariu facut asupra unui fisier nu mai poti da REPLY. Poti sa-l stergi , poti sa-l pui pe lista neagra pe expeditor , poti sa faci orice, numai REPLY nu mai poti da . Pai asa incurajati comunicarea intre useri ? Pai asta mai e progres ? Aproape intotdeauna e nevoie sa raspunzi cuiva punctual la un comentariu facut asupra unui fisier . Va propun sa reveniti la facilitatea anterioara . Care chiar era facilitate .
June 23rd, 2008 at 12:34 pm
@Reginald: nu am avut niciodata functie de reply. Posibil sa o introducem curand.
June 23rd, 2008 at 2:32 pm
domnule crocodil-sef?vad ca dati raspunsuri la probleme minore si eu ma lupt in continuare cu acel script care nu raspunde?!!! si cu sonorul-nu pot audianimic pe trilu.de ce?
June 23rd, 2008 at 4:35 pm
@ REPLY – Vechiul Trilulilu permitea sa raspunzi unui comentariu facut la un fisier . Ce-i drept , trebuia doar sa completezi – cu copy si paste – numele destinatarului . Dar puteai sa raspunzi , iar textul comentariului aparea integral , ca sa se stie la ce subiect raspundeai . Acum nu se mai poate .
@rodka : orice problema de interes general este o problema majora. Fiindca afecteaza mase largi de utilizatori. Minore sunt doar problemele de interes individual. Fiindca afecteaza doar o singura persoana.
June 24th, 2008 at 1:32 pm
SaluT!!!super tare site”u…se vorbeste pe limba noastra:D;))…tine-o tot asa trilulilu Crocodilu:X:X:X…see ya:X
June 24th, 2008 at 2:06 pm
@rodka: trimite-mi te rog un screenshot sau ceva sa imi dau seama in ce portiune a site-ului intampini problemele. Esti singura care a semnalat problema asta.
June 24th, 2008 at 7:02 pm
fainnnnnnnnnnnnnnnn
June 25th, 2008 at 12:32 pm
cind o puneti si de forum pe trilu ?
June 25th, 2008 at 2:28 pm
site-ul e foarte fain acu
……am vazut ca multi se plang ca nu le merge klumea search-ul ……..eu cred ca e vorba de tag-uri ( adika cuvintele cheie pe care le pun la upload utilizatorii ):)
)
De exemplu : a upload-at cineva un fisier despre fotbal shi la tag-uri a scris dragoste
June 25th, 2008 at 2:31 pm
shi nar fi rau sa puneti shi un forum
June 26th, 2008 at 11:46 am
Cred că ar fi util să fie două interfaţe pentru sit, una cu culori în nuanţe şi contrast mai mare, care să fie afişată ziua şi una cu nuanţe şi contrast mai redus, culori mai pale, seara şi noaptea. Ar fi astfel mai lizibil ziua şi mai odihnitor pentru ochi seara şi noaptea.
June 26th, 2008 at 2:06 pm
Am gasit un bug.. sau ma rog o eroare
La unele profile apare : “Fatal error: Cannot use string offset as an array in /wwwhost/www.trilulilu.ro/htdocs/_smarty/%%95^954^95428C20%%userpage.html.php on line 62″
exemplu : http://www.trilulilu.ro/bran
June 26th, 2008 at 2:07 pm
Am gasit un bug.. sau ma rog o eroare
La unele profile apare : “Fatal error: Cannot use string offset as an array in /wwwhost/www.trilulilu.ro/htdocs/_smarty/%%95^954^95428C20%%userpage.html.php on line 62″
exemplu : http://www.trilulilu.ro/bran
June 27th, 2008 at 10:00 am
avril este tareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee nuuuuuuuuuu???? aha super
uau
June 27th, 2008 at 10:16 am
Reclamele alea care vin jos peste pagina … :X imi plac…mai ales cand dau click fara sa vreau pe ele :X da ar fi mai bn fara eele…..da scuzatima…cine sunt e sa stiu ce e mai bn…poate va trb bani….bft
June 28th, 2008 at 6:16 am
cum sa va trimit um skreenshot cind pagina,si absolut tot e blocat,imi apare pe ecran -numai pe trilu-ca un script nu raspunde si am doua variante? sa-l las sa continue ce a inceput!? daca nu raspunde cum? sau sa-l opresc ?!doar e oprit………….accesind oricare din variante pot sa am:”liniste”pina accesez altceva….deobicei postari cind accesez am probleme.multumesc!
June 28th, 2008 at 9:41 am
super site-ul , gasesc orice melodie , oricand . am uitat de melodiile de pe computer !
June 28th, 2008 at 11:40 pm
Ooo un site mai normal poate va fi normal!!!:)
June 29th, 2008 at 10:44 am
bravo voua viata lunga si sanatate
June 29th, 2008 at 9:16 pm
salut
June 30th, 2008 at 4:22 pm
BUNA
June 30th, 2008 at 5:35 pm
salut
un site foarte bun
July 1st, 2008 at 9:28 am
ce mai faceti baieti??
July 1st, 2008 at 9:29 am
si fete:))
July 1st, 2008 at 10:01 am
‘”O noua zi o noua muzica”‘
July 1st, 2008 at 12:05 pm
July 1st, 2008 at 5:31 pm
cand va iesi crocodilu din beta?
July 1st, 2008 at 5:31 pm
Dc la unele piese arata timpul majorat adik daca piesa e de 5-6 min dc arata 10-12 min?:( in rest e super:X:X:X
July 1st, 2008 at 5:33 pm
da si eu am patit foarte frecvent problema pe care o sesizeaza maldin_y
la divertis sau la unele chestii mai lungi
July 1st, 2008 at 5:35 pm
@mury ce spirit de observatie ai.:P
asa e ai dreptate,se pare ca te joci des cu crocodilu:P
July 3rd, 2008 at 1:34 pm
superrrrrrrrrrrrrrrrrr
July 3rd, 2008 at 7:42 pm
naspa lung
July 3rd, 2008 at 8:07 pm
dc e fain sa fii triluliu
July 3rd, 2008 at 8:08 pm
acum miam dat seama .este foarte superrrrrrrrrrrrrrrr!!!!!!!!!!!!!
aproape k am uitat de winamp
July 4th, 2008 at 8:06 am
1. mi-au disparut toate comentariile din guestbook
2. astazi nu se poate lasa niciun comentariu
3. in rest, numai de bine – faceti si un forum ?
July 4th, 2008 at 10:26 am
tzuper
July 4th, 2008 at 10:59 am
AM CONT DOAR DE CATEVA ZILE DAR II SUPER TARE ……………….. FELICITARI E CEL MAI TARE SITE PE CARE AM INTRAT PANA ACUM …… MAI AVETI UN PIC SI II INTRECETI PE CEI DE LA http://WWW.YOUTUBE.COM …… LA CHESTIILE TARI IATI INTRECUT DAR NU DUREAZA MULT SA II INTRECETI SI LA VIDEOCLIPURI SI MELODI
:x:x:x:x PS: MAI BAG SI IO MELODI
………. PAPA :* E SUPER TARE SITEUL NOTA 11111111110000000000
July 5th, 2008 at 7:20 am
!
July 7th, 2008 at 2:04 pm
uraaaaaaa, vrem forum, vrem forum…..
acu’ serios, se poate si un forum ?
ps – nu ma astept la vreun raspuns de la voi….
July 8th, 2008 at 8:59 am
da bn ca ati mai imbunatatzit…:)
e mijto ca avetzi si concursuri:)
bafta in contiuare;)
July 8th, 2008 at 12:00 pm
Ar fi interesant sa trageti putin cu ochiul la ce face concurenta . YouTube a introdus de curind optiunea WATCH IN HIGH DEFINITION . La care nu definitia video impresioneaza in primul rind . Ci calitatea AUDIO, care depaseste orice inchipuire . Sa fie oare foarte secrete codecurile folosite de ei ?
July 8th, 2008 at 2:41 pm
multumesc pentru felicitare si sustin in continuare trilulilu
July 8th, 2008 at 9:24 pm
trilulilu rules …
July 9th, 2008 at 7:24 am
CUM FAC MAI MULTE PUNCTE?????????
July 9th, 2008 at 8:00 am
imi place
BRAVO!
July 9th, 2008 at 7:15 pm
sunteti cei mai tari!ma intreb ce server aveti de tineti atatea chestii,sau daca nu aveti server cum faceti asta????multam!respect trilulilu:)
July 10th, 2008 at 8:36 am
ce bine ma simt ca am ascultat muzica mea preaferata
July 10th, 2008 at 3:38 pm
super tare site-ul
:D:D:D:D:D:D:D:D:D
July 10th, 2008 at 9:14 pm
mai misto decat last version supeeeer
July 10th, 2008 at 9:53 pm
as vrea sa ascult melodiile lui anne si john barbour . cum le pot gasi .va rog sa ma contactati dc stiti unde pot gasii muzica lor.multumesc
July 11th, 2008 at 8:04 pm
nu putem avea si un chat onnline pe care sa putem vorbi toti????????vas ruga sa faceti si asta.multumesc
July 13th, 2008 at 3:22 pm
sunt f tari imbunatatzirile dar ar fi nice sa putetzi adauga o rubrica de chat shi eventual mai multe ipostaze ale crocodilului .. care infrumusetzeaza cel mai mult siteul
July 13th, 2008 at 9:26 pm
Eu unul ascult muzica direct de pe site aici sau concurenta, nu credeti ca asta va fi viitorul ? Sa nu mai stam cu downloaduri mai mult sau mai putin legale, foldere de-alea de-alea ? dam cu searchul direct pe site, facem un playlist si asta e.
Cel mai important ar fi ca cel putin pentru rubrica audio sa fie muzica cat.mai noua si de o calitate mai superioara ?
Intrebare de baraj, pentru adevaratii cunoscatori:
Luam o medloie calitatea superioara odata uploadata se aude altfel fata daca ai asculta-o aici sau in winamp ?
July 20th, 2008 at 9:08 am
sunteti tari fratilor
July 26th, 2008 at 6:48 pm
umh, am si eu o intrebare, care, din cate observ, a mai fost pusa si de o alta persoana de pe-aici: plug-inul merge si pe wordpress sau numai pe platforme? fiindca vreau sa-mi pun muzica pe blog, si nu am cum! nici de la voi, nici de la imeem…..iar indicatile din wordpress FAQ nu ma ajuta cu nimic, si nici cele de pe alte bloguri care dau info despre troubleshooting sau chestii asemanatoare
so, help meeee…..please:D
@xspeed: nu ca vreau sa fiu rea sau ceva, dar nu cred ca “superior” suporta grad de comparatie
November 13th, 2008 at 10:16 pm
super tare situ’ acum. dar am o intrebare, dc nu faceti un program k sa uploadam p trilu astfel incat s punem mai multe fisiere deodata. in plus la mine se comporta cam ciudat flashul, pe la jumatate dispare fisierul pe care vreau sal uploadez
November 26th, 2008 at 2:35 pm