Archive for August, 2014

Îmbunătățiri de sezon la Trilulilu – partea 2

Friday, August 1st, 2014

Dragilor,

Așa cum vă ziceam, revenim cu noi actualizări la care am lucrat în ultima perioadă pentru a îmbunătăți experiența pe care o aveți pe platformă și a fi mai aproape de nevoile voastre :)

Ca de obicei, așteptăm să ne spuneți cum vi se par și să ne povestiți dacă ar mai fi și alte lucruri pe care vi s-ar părea util să le avem pe Trilulilu.

Iată câteva dintre actualizările de care ne-am ocupat de o vreme încoace:

MUZICĂ

  • Filtrare după genuri muzicale. De acum puteți descoperi muzică nouă în fiecare zi cu funcția de filtrare a fișierelor în funcție de genul muzical preferat. E simplu: trebuie doar să bifați ce tip de muzică vreți să ascultați, fie că este vorba de fișiere audio sau video, folosind butonul „Genuri muzicale” din dreapta paginii.

Selecteaza genul muzical preferat

FIȘIERE AUDIO

  • Soundwave și design nou. Tot pe partea de muzică și fișiere audio, am lucrat la un nou mod de vizualizare a acestora. Mai exact, am colorat toată povestea cu un soundwave și o imagine a artistului generată automat după numele acestuia. Mai mult, puteți personaliza chiar voi un fișier audio cu o nouă imagine.

Soundwave fisiere audio

COLECȚII

Așa cum probabil știți, colecțiile de fișiere vă dau posibilitatea de a crea propriul album foto, audio, video sau mixt (cu mai multe tipuri de fișiere) pe un anumit subiect. Îmbunătățirile pe care le-am adus în ultima perioadă s-au concentrat în special pe acest segment tocmai pentru că foarte mulți dintre voi le folosesc și le găsesc utile.

  • Editare colecție. Titlul, descrierea și setările de confidențialitate ale unei colecții pot fi mult mai ușor editate, direct din pagina de colecție, dând click pe câmpul pe care vreți să îl modificați.

Editare colectie

  • Adăugare fișiere în colecții prin căutare. Pe lângă posibilitatea de a căuta fișierele pe care vreți să le adăugați în colecție prin URL (link-ul ce duce către fișier), de acum aveți și posibilitatea de a găsi fișiere prin căutare după cuvintele cheie ce se regăsesc în titlul fișierului, fie că este video, audio sau imagine.

Adauga fisiere in colectie

  • Adăugare și ștergere moderatori. O colecție poate avea mai mulți utilizatori care contribuie la completarea ei. De acum, cel care deține colecția poate adăuga sau șterge moderatori mult mai simplu din secțiunea de „Setări colecție”.

Setari colectie

  • Setare avatar pentru colecții. Atunci când creați o colecție, puteți să-i setați ca avatar unul dintre fișierele pe care aceasta le conține. Butonul de „Setează avatar” și cel de ștergere a unui fișier din colecție apar în momentul în care treceți cursorul mouse-ului în dreptul fișierului.

Setare avatar colectie

  • Play all. După ce ați creat o colecție, puteți să rulați toate fișierele pe care le conține în slideshow prin butonul „Play colecție”.

Play colectie

  • Share colecție. Colecțiile publice pe care le creați vor apărea în feed-ul utilizatorilor care s-au abonat la contul vostru. În plus, vă puteți asigura că aduceți un plus de vizibilitate și succes colecțiilor create folosind și opțiunea de „Share” pe Facebook.

Share colectie

    Atât cu noutățile deocamdată :) Lucrăm în continuare și vă ținem la curent. Până atunci, așteptăm cu mare interes și drag sugestiile voastre în comentarii.

    Spor la trilulit!
    Gașca Trilulilu